"Să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit!"

"Să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit!"
Incontestabil ultimele şapte zile au adus românului, indiferent unde trăieşte pe această planetă singuratică din universul creştin, veşti venite de-a valma sau plasate cu interes din mai toate direcţiile posibile.
Cu sufletul la gura creştinii ortodocsi dar nu numai ei, au aşteptat mult trâmbiţatul sinod al Bisericii Ortodoxe Române care trebuia să aibe loc în primăvară, dar care se stie sa săvârşit în ultimele două zile.
Deşi la fel ca orice altă biserică si BOR are probleme specifice de la organizare la alte cele lumeşti, punctul de interes culminant a fost soarta IPS Corneanu şi a PS Sofronie ambii acuzaţi de încălcarea canoanelor în demonstrarea sincerei lor dorinţe de a se exprima ecumenic în relaţiile cu Biserica Majoră Română Unită cu Roma Greco Catolică.
La ora când scriu aceste rânduri se ştie că ambii au fost iertaţi. Iertaţi pentru ce? Pentru că au fost, sunt şi dovedesc că sunt creştini cu dragoste şi întelegere pentru Biserica Majoră Română Unită cu Roma Greco Catolică, care la anul înfăptuirii marei uniri a Naţiunii Române din 1918 era considerată şi Biserica Soră cu Biserica Ortodoxă Română?
Baza acuzaţiilor aduse acestor creştini rămâne de ordin politic mai mult decăt de ordin canonic şi cei ce suferă încă de orbul găinii, cum spune românul, vor trebui să accepte că este timpul ca şi în B.O.R. autocefalia nu internationalismul ortodox trebuie să stea la temelia relaţiilor dintre cele două biserici.
La urma urmelor, când se ajunge la numitorul comun, ortodocsi, protestanti sau catolici, rămânem români nu?
Dar să nu uităm evenimentul Chicago unde Episcopia B.O.R. in America şi Canada a avut congresul anual Duminica trecută. Urmare a congresului din Michigan a Episcopiatului Bisericii Române Ortodoxe Americane, cunoscută sub numele de Vatra Românească, mai din întâmplare mai din neatenţie sau cine ştie - poate intenţionat, s-a strecurat anunţul unei uniri eminente între cele două eparhii frânte de urgia marxistă în 1947. Se ştie că exilul românesc a fost, este şi va rămâne de dreapta indiferent de temenelele venite de la Bucureşti şi indiferent de câte presiuni se vor face.
Dorinţa de unire dintre aceste două episcopiate ortodoxe române din SUA şi Canada este naturală şi teoretic are un caracter firesc în contextul actualei situaţii internaţionale, tinând cont şi de poziţia exemplară a României în NATO. În acelaşi timp însă este timpul să ne întrebăm cine cu cine se uneşte.
Vatra Românească, un bastion al libertăţii, pentru mai bine de 40 de ani singura biserică ortodoxă românească liberă, auto stătătoare din punct de vedere al organizării şi al finanţelor, o biserică stimată şi preţuită, respectată şi acceptată politic şi spiritual, a fost şi rămâne magnetul spiritual şi cultural pentru românii veniţi de-a lungul anilor în SUA, fie în timpul comunismului fie acum.
În partea cealaltă avem de-a face cu o situaţie din cele mai stranii în care aservită guvernului de la Bucureşti în timpul dictaturii marxiste, B.O.R. şi-a făcut datoria faţă de partid şi de guvernul comunist şi a sădit nu numai neîncrederea şi discordia între românii din exil dar a contribuit în aceşti 40 de ani şi la o falsă imagine a ortodoxiei. Spălaţi ca printr-o minune de jertfa altora adevaratii participanti la revolutia din 89, în ornate noi, cu respectabilitatea pe care o cer în numele tradiţiei româneşti de a avea încredere în Biserică, soboarele de preoţi ortodocşi aparţinând de B.O.R. au descins şi la Chicago. La urma urmei nici o problemă. America este o ţară liberă în care separarea bisericii de stat este o realitate. Sigur, noua catedrală miluită şi de vizita lui Ion Iliescu cu patru ani în urmă, a fost sfinţită Duminică şi dacă este să ne luăm după comunicatele strategic scăpate va fi parte a unei Mitropolii din care va face parte şi Vatra. Deşi aparent firesc şi simplu, nu pot să nu menţionez unele aspecte pe care în opinia noastră B.O.R. va trebui să le lămurească cu Vatra.
Dar să ne întoarcem puţin la judecata din Sinodul B.O.R. de astăzi. S-au scris multe despre ereticii neortodocşi, am văzut chiar şi afurisiri venite din partea ortodoxă din ţară, dar au apărut totodată şi voci cu credibilitate care au spus şi susţin pe unde pot că de fapt elementele ortodoxe extreme nu reprezintă adevarata Biserică Ortodoxă Română.
Sigur, în faţa unei astfel de promisiuni inima oricărui creştin se înmoaie şi crede. La urma urmei de ce să nu credem în această posibilitate de împlinire a credinţei în dragoste şi înţelegere? Oare nu avem toţi aceeaşi poruncă dată de Mântuitorul de a ne iubii unii pe alţii? Problema însă este când vedem realitatea.
Zi cu zi, de aproape 19 ani, trăim situaţia stranie în care B.O.R. acţionează cu brutalitate contra bisericilor neortodoxe, în speţă Biserica Majoră Română Unită cu Roma Greco Catolică în problema altarelor şi mormintelor furate de statul comunist şi care, cu exceptia Banatului, nu au fost retrocedate.
Mai nou, dărâmările unor biserici de importanţă istorică naţională şi înlocuirea lor cu megalomanii arhitecturale sortite să fie goale duminică de duminică, spălările de picturi şi înlocuirea lor cu tradiţionalele picturi ortodoxe, împiedicarea înmormântărilor în cimitirele care au fost până în 1948 greco catolice, piese de răzmeliţă şi agresiune în faţa legii, când prin decizii irevocabile greco catolicii şi-au obţinut dreptul la proprietăţile furate, reprezintă un contrast greu de comparat cu vorbele mieroase primite de la patriarhie.
Dar să nu uităm şi conflictele, unele din ele pline de violenţă, dintre reprezentanţii B.O.R. şi biserici evanghelice neoprotestante. De la interzicerea unor evenimente paşnice de cult în spaţii publice şi până la cel mai inuman act de a interzice înmormântări ale creştinilor neoprotestanţi în cimitire controlate de preoţi ortodocşi, cimitire care în mare parte erau încă proprietate de stat.
Oare cu această biserică vrea să se unească bastionul libertăţii religioase eroica Biserică Românească Ortodoxă de la Vatra? Oare experienţa toleranţei şi a bunei înţelegeri trăită în America va fi pusă pe masa de negocieri cu B.O.R. unde intoleranţa şi extremismul ating nivele inacceptabile pentru un român american?
Mă gândesc la câtă înţelegere şi acceptare am trăit în experienţa americană fiind totdeauna cunoscut de prietenii mei ortodocşi ca unul dintre românii greco catolici. Oare Vatra mă va considera de acum încolo alături de toţi ceilalti creştini neortodocşi, catolici sau neoprotestanti din SUA, unul dintre eretici? Sau după spusele I.P.S. Bartolomeu Anania sunt un afurisit fiindcă militez pentru separarea bisericii de stat?
Incă o dată am încredere în decizia de la Vatra şi sunt convins, timpul va vindeca B.O.R. după ce va accepta balanţa dreptăţii.
Până atunci însă, temporar – sper, voi semna:
Vasile Bouleanu, afurisitul şi ereticul.
.