Articol publicat in Romanian Tribune
Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră vă mai reamintiţi de trenurile şi chiar de tramvaiele cu trei clase. Nu, nu la clasele şcolare mă refer, ci la diferenţa vizibilă între cetăţenii care foloseau mijloacele de transport cu ani în urmă. Clasa a treia cu vagoane, cu scaune de lemn, cam incomode dar pline de ţăranii cu coşniţe din papură, ducând la piaţă marfa zilei, fără de care oraşele ar fi rămas flămânde, era evitată de orăşenii care preferau să plătească cinci bani în plus pentru confortul clasei a doua sau întâi la tramvai.
Integraţi sau mai precis luaţi cu arcanul politico-economic în ceea ce se numeşte astăzi Uniunea Europeană iată că românii, de data aceasta toţi românii, se trezesc din nou pe poziţia de egali, dar de clasa a treia în comparaţie cu concetăţenii lor mai europeni.
Întrebaţi unul câte unul majoritatea românilor habar nu au ce este Comunitatea Europeană şi nu-şi reamintesc cum au ajuns membri, dar au înţeles mesajul politicienilor români că vor putea munci în străinătate şi că vor fi şi ei europeni.
Efemeră promisiune făcută unei naţiuni înflămânzite şi distrusă economic de regimul Marxist, rămâne o perdea politică în spatele căreia s-au tras şi se trag sforării în numele integrării pe care cetăţeanul român nu le înţelege şi pe care nimeni nu vrea să i le explice.
Cu excepţia unora dintre politicieni, şi probabil a miilor de funcţionari români plătiţi de UE, restul populaţiei ţării se găseşte într-o totală necunoştiinţă de cauză asupra beneficiilor şi obligaţiilor unei integrări în UE şi mai ales nu înţeleg ce înseamnă în termen lung această integrare pentru însăşi existenţa naţională a statului român.
Evenimentul Nokia, situaţie care ridică cortina în spatele căreia se ascund interese ale unor „mai cetăţeni“ europeni decât românii, este dacă nu prima cea mai vizibilă acţiune de blocare a dezvoltării unei prezenţe industriale în România. Urmând un curs normal al pieţei de muncă dar şi a nivelului de calificare al forţei de muncă, compania finlandeză Nokia care din 1990 avea o fabrică de componente în Germania s-a hotărât să deschidă o nouă fabrică la Jucu în judeţul Cluj extinzându-şi şi aria de producţie până la produsul finit. Furtuna care a urmat, isteria politică şi agresiunea unor declaraţii venite din partea unor miniştrii germani dar şi ai unor lideri politici care ameninţă deschis, public cu boicotul produselor Nokia, ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru toţi românii de la vlădică la opincă. Dar mai ales un semnal de deşteptare pentru politicienii români. Pe faţă şi fără ruşine, de la organizaţiile sindicale la personalităţi publice şi miniştrii, nivelul de agresiune depăşeşte limitele oricărei scuze. Clar putem conclude că României nu i se plănuieşte o dezvoltare economică la nivelul Europei occidentale şi clar soarta românilor este să fie sursa forţei de muncă convenabilă în afara ţării lor.
Retorica globalizării industriale, principiile integrării în UE şi chiar afilierile politice trans-europene au fost date la o parte când s-a ajuns la pierderea în Germania a trei mii de locuri de muncă în favoarea unei ţări defavorizate istoric şi economic ca România. Asta DA frăţie!
Aflat în fruntea atacului, pesedeaua Kurt Beck, (lider PSD Germania) anunţa boicotul produselor Nokia sărind peste interesele internaţionalei socialiste, uitând de colegul lui pesedeaua Mircea Geoană care la Bucureşti anunţa ofensiva amazoanelor de partid la alegerile locale. În timp ce în disperare pesedeaua românească îşi scoate linia acoperită de interese în faţă promovând tovarăşele/doamne de partid în spatele cărora tovarăşi/domni de partid să poată să-şi protejeze osânza câştigată în marea tranziţie făcută pe principiul ce-i al meu este al meu ce-i al tău este al nostru, fratele de partid Kurt Beck strigă contra unei investiţii în România.
Scandalul continuă şi nu este exclus ca la fel cum s-a întâmplat cu mult aplaudata cumpărare a fabricii de automobile de la Craiova de către firma americană Ford să vedem şi investiţia Nokia în România blocată de Înalta Poartă Imperială de la Brussell care va scormoni printre hârtii până găseşte o ştampilă cu susul în jos.
Dar desigur românul are şi alte griji. Săptămâna trecută, într-o scurtă vizită în „ţara vecină şi prietenă“ Bulgaria, Putin anunţa o reluare a unui vechi contract de construire a unei centrale nucleare la Belene la numai 100 km de Bucureşti folosind un nou tip de reactor care se pare nu a fost încă testat nicăieri. Din nou însă va trebui să ne îndreptăm privirile spre UE, fiindcă Bulgaria (încă membră a UE) dar şi Rusia în calitate de producător au trebuit să bată palma cu firme franco-germane pentru participarea acestora la proiect cu componentele de control electronice ale viitorului reactor considerat de presa românească bomba nucleară de la Belene.
Mă gândesc dacă cineva, vreun politician român sau grămada de funcţionari români de la Brussell vor avea curajul să întrebe cel puţin partea franco-germană de ce nu s-au consultat şi cu românii înainte de a se amesteca într-o astfel de afacere.
Nimic nou pentru românul care are de plătit din ce în ce mai mult gazele naturale, gaze care nu vor mai trece nici ele prin România în drum spre Europa fiindcă Tătucul Putin vrea conducta cu gazele ruseşti tot prin Bulgaria, român care rămâne cetăţean de clasa a treia într-o Europă unită unde este dorit numai pentu munca prost plătită.
Dar cum la justiţie românii îl au pe joly jockerul de servici Meleşcanu, românului nu-i mai rămâne nimic altceva de făcut decât să urmărească telenovela scandalului între palate, scandal menit să apere interesele unor miniştrii cu dosare penale.
Deşteaptă-te române! Eşti singur pe lume.
marți, 22 ianuarie 2008
luni, 21 ianuarie 2008
Suntem in 2008 !
Ziua de 30 decembrie reprezinta pentru cei ce inca mai inteleg fractionarea continuitatii statului roman din 1947 prin act de agresiune exterioara, care a indepartat din fruntea statului pe Majestatea Sa Regele Mihai I, o zi de reconfirmare a sperantei ca intr-o zi Romania va redeveni ea insasi.
Recunosc, sunt unul dintre cei care cred ca alta ar fi fost soarta natiunii romane daca in 1990 Majestatea Sa Mihai I ar fi fost reasezat in fruntea statului.
Prin agresiune, santaj si inrobire, schimbarea formei de organizare a statului roman modern, devenit republica populara in 1947, parte a odiosului regim marxist instaurat la ordinul criminalului Stalin, a schimbat soarta a milioane de romani cu urmari pe care le putem vedea si astazi.
Cand in 1989 explozia statelor marxiste, atunci cand ceea ce se numea lagarul socialist s-a destramat sub presiunea interioara a maselor asuprite ideologic si economic, ne-am pus cu totii speranta intr-o refacere a Romaniei, pe care unii dintre noi o vedeau dupa modelul urmat de Spania, dupa moartea generalului Franco, am fost dezamagiti de ce s-a intamplat .
Din nou insa, si trebuie sa recunoastem ca mai ales romanii din exil am dovedit o naivitate greu de egalat, am fost pusi in fata unor evenimente in care comunistii s-au putut regrupa si prelua destinele tarii organizand parodia democratica actuala, o telenovela a carei ultime doua episoade va mai trebui inca sa le rabdam.
Drama faimoasei perioade de tranzitie anuntata de Brucan, o adevarata condamnare a natiunii romane la 20 de ani de democratie originala, inca continua.
Anul 2007 a fost poate cea mai vizibila perioada de reactiune anti-democratica cand de la tentativa de demolare a institutiei prezidentiale la blocarea legii alegerilor uninominale la fel ca si in anul 1990 cand s-a facut acel faimos referendum asupra formei de guvernamant, am asistat cu neputinta cum milioane de romani nu au putut vota si am vazut cum cei ce au putut vota au ramas inerti la chemarea de a-si schimba propia soarta.
Aparenta lipsa de reactivitate a electoratului ne face sa ne intoarcem cu gandul la generatia care cu pretul a sute de mii de intelectuali doborati de urgia marxista au rezistat pana in ultimul moment posibil si unii au platit cu pretul vietii dreptul de a muri liberi in bezna celulelor unde au fost aruncati de ocupantii marxisti ai Romaniei.
Morti in inchisori, au ramas liberi pana la ultimul lor cuvant rostit ca mostenire pentru generatiile care i-au urmat, generatii care in zilele noastre traiesc cu constiinta spalata de simtul national, de credinta in destinul tarii si al lor personal.
Actionand ca flamanzii care sunt acceptati la ospat, se imbulzesc la bucatele strainatatii fara sa gandeasca la visul lor de natiune si fara sa se gandeasca si la ziua de maine.
Dar mai ales nu vor sa vada pretul pe care vrand nevrand il platesc fie acum fie in viitor.
Regruparea marxistilor in Romania a fost si ramane un fenomen pe care personal l-am recunoscut inca din 1990 dar care speram ca va fi transformat fie si prin influenta de afara intr-un proces continuu de democratizare a Romaniei si de ce nu, am sperat ca voi vedea o deschidere rationala pentru reconstruirea culturii politice romanesti sub calmul politic pe care numai monarhia constitutionala o putea oferi aproape instantaneu.
Istoric dovedit, drumul pe care Romania l-a urmat si il urmeaza inca, ramane drumul orbului insotit de chior prin padure.
Este drept intrarea in NATO a pus la adapost cel putin viitorul tarii. Dar in rest, nimic nu s-a schimbat in 18 ani de batalie politica in care jocul de-a puterea si averea raman dominanta specifica a unei culturi politice care are corespondent doar in perioada fanariota.
Si ce comparatie mai buna avem astazi decat votul la gramada de partid, in care locurile pe lista sunt cumparate la fel ca tronul provincial pe vremea fanariota si unde traseismul politic este endemic?
Pe 30 decembrie 2007 Majestatea Sa Regele Mihai I in pozitia sa de autoritate a Casei Regale de Romania, la aniversarea a 60 de ani de ratacire prin desertul marxist in care natiunea romana inca se afla, a anuntat nu numai succesiunea sa dar si o modificare pe care o cere Parlamentului Romaniei sa o accepte in cazul in care El sau urmasii lui vor fi chemati in fruntea statului roman. Altetea sa Pricipesa Margareta, a devenit mostenitoarea Tronului Regal al Romaniei fiind astfel prima femeie care va putea ocupa aceasta pozitie in istoria Romaniei.
Iata un gest maret care inca o data indreapta privirea natiunii romane spre stabilitate politica si responsabilitate internationala, inca o ridicare a Romaniei la nivelul partenerilor europeni.
Refuz sa comentez reactiile balbaite ale capetelor de pe ecranele televiziunilor dar nu pot sa trec peste realitatea unui semnal care inca o data nu a fost lasat sa ajunga la masele de alegatori. Direct sau indirect, frica de Institutia Regala orbeste inca spiritele politice de la stanga la dreapta spectrului ideologic.
Cand in 1990 am avut privilegiul sa fiu prezentat mai intai Altetei Sale Regale Printesa Margareta si mai tarziu si Majestatilor Sale Regele Mihai I si a reginei Ana, am recunoscut din instinct ca ma aflam in fata unor oameni cu o educatie politica aflata la un nivel pe care nici astazi nu o are nici un politician roman. Urmaresc prezenta familiei regale atat in viata publica cat si interventiile in favoarea Romaniei pe care Casa Regala de Romania a facut-o in interesul natiunii romane de-a lungul acestor foarte lungi 18 ani si ma intreb: „Oare cum ar fi fost astazi soarta romanilor daca Romania se reintorcea la propiile valori pe care le-a pierdut in 1947 printr-un act samavolnic al ocupantilor straini? Oare cum ar fi fost Romania fara Iliescu, Constantinescu si Basescu presedinti?“
Dar sa nu uitam, realitatea zilei ramane batalia pe ciolan si din zi in zi mai clar, se vede ca nici un partid nu vrea alegerile uninominale care ar putea chiar sa produca un parlament care sa restaureze monarhia in Romania, sau care cel putin ar scutura viata politica de interesele trans-partide care conduc astazi direct sau indirect viata romanilor de pretutindeni.
Anul 2008 va da inca o data cetateanului european roman... fie traind in spatiul national fie pe unde l-a dus soarta, dreptul de a alege. Fie la gramada de partid, fie poate printr-o minune, uninominal, va fi inca o data tras pe sfoara de aceeasi adunatura de interese care iata ca astazi raporteaza natiunii un succes maret in fata Inaltei Porti UE!
Da, romanul are permisiunea Inaltei Porti de la Bruxelles sa taie porcul si mielul traditional cu cutitul, sa vanda miere, branza si carne, asa cu a facut-o de la inceputul timpurilor.
Asta DA libertate! Sa primesti permisiunea imperiala sa tai porcul in propia ta tara si ograda!
Vasile Bouleanu - Comentator Independent
Ziua de 30 decembrie reprezinta pentru cei ce inca mai inteleg fractionarea continuitatii statului roman din 1947 prin act de agresiune exterioara, care a indepartat din fruntea statului pe Majestatea Sa Regele Mihai I, o zi de reconfirmare a sperantei ca intr-o zi Romania va redeveni ea insasi.
Recunosc, sunt unul dintre cei care cred ca alta ar fi fost soarta natiunii romane daca in 1990 Majestatea Sa Mihai I ar fi fost reasezat in fruntea statului.
Prin agresiune, santaj si inrobire, schimbarea formei de organizare a statului roman modern, devenit republica populara in 1947, parte a odiosului regim marxist instaurat la ordinul criminalului Stalin, a schimbat soarta a milioane de romani cu urmari pe care le putem vedea si astazi.
Cand in 1989 explozia statelor marxiste, atunci cand ceea ce se numea lagarul socialist s-a destramat sub presiunea interioara a maselor asuprite ideologic si economic, ne-am pus cu totii speranta intr-o refacere a Romaniei, pe care unii dintre noi o vedeau dupa modelul urmat de Spania, dupa moartea generalului Franco, am fost dezamagiti de ce s-a intamplat .
Din nou insa, si trebuie sa recunoastem ca mai ales romanii din exil am dovedit o naivitate greu de egalat, am fost pusi in fata unor evenimente in care comunistii s-au putut regrupa si prelua destinele tarii organizand parodia democratica actuala, o telenovela a carei ultime doua episoade va mai trebui inca sa le rabdam.
Drama faimoasei perioade de tranzitie anuntata de Brucan, o adevarata condamnare a natiunii romane la 20 de ani de democratie originala, inca continua.
Anul 2007 a fost poate cea mai vizibila perioada de reactiune anti-democratica cand de la tentativa de demolare a institutiei prezidentiale la blocarea legii alegerilor uninominale la fel ca si in anul 1990 cand s-a facut acel faimos referendum asupra formei de guvernamant, am asistat cu neputinta cum milioane de romani nu au putut vota si am vazut cum cei ce au putut vota au ramas inerti la chemarea de a-si schimba propia soarta.
Aparenta lipsa de reactivitate a electoratului ne face sa ne intoarcem cu gandul la generatia care cu pretul a sute de mii de intelectuali doborati de urgia marxista au rezistat pana in ultimul moment posibil si unii au platit cu pretul vietii dreptul de a muri liberi in bezna celulelor unde au fost aruncati de ocupantii marxisti ai Romaniei.
Morti in inchisori, au ramas liberi pana la ultimul lor cuvant rostit ca mostenire pentru generatiile care i-au urmat, generatii care in zilele noastre traiesc cu constiinta spalata de simtul national, de credinta in destinul tarii si al lor personal.
Actionand ca flamanzii care sunt acceptati la ospat, se imbulzesc la bucatele strainatatii fara sa gandeasca la visul lor de natiune si fara sa se gandeasca si la ziua de maine.
Dar mai ales nu vor sa vada pretul pe care vrand nevrand il platesc fie acum fie in viitor.
Regruparea marxistilor in Romania a fost si ramane un fenomen pe care personal l-am recunoscut inca din 1990 dar care speram ca va fi transformat fie si prin influenta de afara intr-un proces continuu de democratizare a Romaniei si de ce nu, am sperat ca voi vedea o deschidere rationala pentru reconstruirea culturii politice romanesti sub calmul politic pe care numai monarhia constitutionala o putea oferi aproape instantaneu.
Istoric dovedit, drumul pe care Romania l-a urmat si il urmeaza inca, ramane drumul orbului insotit de chior prin padure.
Este drept intrarea in NATO a pus la adapost cel putin viitorul tarii. Dar in rest, nimic nu s-a schimbat in 18 ani de batalie politica in care jocul de-a puterea si averea raman dominanta specifica a unei culturi politice care are corespondent doar in perioada fanariota.
Si ce comparatie mai buna avem astazi decat votul la gramada de partid, in care locurile pe lista sunt cumparate la fel ca tronul provincial pe vremea fanariota si unde traseismul politic este endemic?
Pe 30 decembrie 2007 Majestatea Sa Regele Mihai I in pozitia sa de autoritate a Casei Regale de Romania, la aniversarea a 60 de ani de ratacire prin desertul marxist in care natiunea romana inca se afla, a anuntat nu numai succesiunea sa dar si o modificare pe care o cere Parlamentului Romaniei sa o accepte in cazul in care El sau urmasii lui vor fi chemati in fruntea statului roman. Altetea sa Pricipesa Margareta, a devenit mostenitoarea Tronului Regal al Romaniei fiind astfel prima femeie care va putea ocupa aceasta pozitie in istoria Romaniei.
Iata un gest maret care inca o data indreapta privirea natiunii romane spre stabilitate politica si responsabilitate internationala, inca o ridicare a Romaniei la nivelul partenerilor europeni.
Refuz sa comentez reactiile balbaite ale capetelor de pe ecranele televiziunilor dar nu pot sa trec peste realitatea unui semnal care inca o data nu a fost lasat sa ajunga la masele de alegatori. Direct sau indirect, frica de Institutia Regala orbeste inca spiritele politice de la stanga la dreapta spectrului ideologic.
Cand in 1990 am avut privilegiul sa fiu prezentat mai intai Altetei Sale Regale Printesa Margareta si mai tarziu si Majestatilor Sale Regele Mihai I si a reginei Ana, am recunoscut din instinct ca ma aflam in fata unor oameni cu o educatie politica aflata la un nivel pe care nici astazi nu o are nici un politician roman. Urmaresc prezenta familiei regale atat in viata publica cat si interventiile in favoarea Romaniei pe care Casa Regala de Romania a facut-o in interesul natiunii romane de-a lungul acestor foarte lungi 18 ani si ma intreb: „Oare cum ar fi fost astazi soarta romanilor daca Romania se reintorcea la propiile valori pe care le-a pierdut in 1947 printr-un act samavolnic al ocupantilor straini? Oare cum ar fi fost Romania fara Iliescu, Constantinescu si Basescu presedinti?“
Dar sa nu uitam, realitatea zilei ramane batalia pe ciolan si din zi in zi mai clar, se vede ca nici un partid nu vrea alegerile uninominale care ar putea chiar sa produca un parlament care sa restaureze monarhia in Romania, sau care cel putin ar scutura viata politica de interesele trans-partide care conduc astazi direct sau indirect viata romanilor de pretutindeni.
Anul 2008 va da inca o data cetateanului european roman... fie traind in spatiul national fie pe unde l-a dus soarta, dreptul de a alege. Fie la gramada de partid, fie poate printr-o minune, uninominal, va fi inca o data tras pe sfoara de aceeasi adunatura de interese care iata ca astazi raporteaza natiunii un succes maret in fata Inaltei Porti UE!
Da, romanul are permisiunea Inaltei Porti de la Bruxelles sa taie porcul si mielul traditional cu cutitul, sa vanda miere, branza si carne, asa cu a facut-o de la inceputul timpurilor.
Asta DA libertate! Sa primesti permisiunea imperiala sa tai porcul in propia ta tara si ograda!
Vasile Bouleanu - Comentator Independent
Abonați-vă la:
Postări (Atom)